Traseul Revoluției din 1989 în Timișoara

Amplasarea și specificațiile intervenției pentru această zonă sunt evidențiate în imaginea de mai jos.

Actualizare în urma procesului de consultare

Text placă

... DOAR N-OR AVEA GLOANȚE PENTRU TOȚI... [1]

Text bandă

În Calea Martirilor (fosta Cale a Girocului) oameni de toate vârstele au fost victime ale acțiunilor violente din 17 și 18 decembrie 1989, care s-au încheiat cu numeroase persoane ucise și cu zeci de răniți. Aici și-a pierdut viața cea mai tânără victimă din Timișoara, o fetiță de 2 ani.

Platforma

În ziua de 17 decembrie 1989, locuitorii din Calea Girocului au blocat accesul mai multor tancuri care porniseră de la cazarma Diviziei Mecanizate Timișoara, care își avea sediul în zonă, spre centrul orașului, pentru a-i împrăștia pe demonstranți. Construind baricade improvizate din troleibuze, mașini și materiale găsite în zonă, câteva sute de oamenii au reușit să blocheze tancurile în perimetrul delimitat și au alungat personalul militar. Blindatele erau pregătite pentru cazuri extreme și erau dotate cu proiectile.[2]

Un detașament de militari înarmați (ofițeri, subofițeri personal militar civil și militari în termen) de la Lugoj, comandați de maiorul Paul Vasile, a fost trimis în zonă, având ordinul de a recupera tancurile cu orice preț.[3] În jurul orelor 21.00- 21.30 soldații au început să tragă salve în aer pentru intimidare.[4] Cu toate acestea oamenii au rămas în stradă, prin urmare trupele de ordine au deschis focul direct spre demonstranți, care au fost alergați pe străzile cartierului. S-au tras rafale de armă automată chiar în scările blocurilor și există mărturii care relatează că militarii au interzis echipajelor de salvare să preia răniții.[5] Confruntările s-au prelungit mult în noapte. În urma lor au rămas mai mulți morți și peste douăzeci de răniți. Pe Calea Martirilor a fost împușcată și cea mai tânără victimă din Timișoara, Cristina Lungu, o fetiță de doi ani.[6]

În ciuda represaliilor, manifestațiile au continuat pe Calea Girocului chiar și după recuperarea tancurilor, înregistrându-se victime și în ziua de 18 decembrie 1989.

MĂRTURII

• Eugen Gherga: „Lumea striga „Libertate!”, „Jos cu Ceaușescu!”. Astea erau sloganurile preferate. Căutau printre mașinile parcate printre blocuri pe cele ce nu aveau pusă frâna ca să le împingă pe Calea Girocului, să facă baricade din Dacii (fără știrea proprietarilor lor, care însă urmau să fie despăgubiți prin asigurările ce obligatoriu le aveau). Unii își confecționau praștii sau umpleau sticle incendiare. Și nu a trecut mult și au început din nou împușcăturile. Era ora 18. A durat cam până la ora 2 noaptea. Au căzut mulți. Bălțile de sânge de a doua zi demonstrau acest lucru. Am uitat să-ți spun că în noaptea precedentă (duminică/luni) a plouat cam de la 4 dimineața la 8 și a spălat o parte din masacru. Acum însă mărturiile erau pe asfalt.”[7]
• „...să stăm cu toții în Calea Girocului, fiindcă aicea protestele erau mai hotărâte și așa era bine, să nu ne lăsăm fie ce-o fi, că doar n-or avea gloanțe pentru toți, nici dube să ne aresteze, nici atâtea cimitire să ne îngroape. Cum s-a lăsat seara, ce mi-a fost dat să văd în Calea Girocului era de un eroism extraordinar.” [8]
• Mihai Ciofu: „Am făcut un foc în mijlocul străzii. Dansam o horă și cântam „Deșteaptă-te române”. Ofițerul cu care vorbiserăm ne-a anunțat că a primit ordin să tragă și ne-a spus să plecăm acasă. Noi am refuzat. Atunci s-a tras în sus și apoi s-a tras în plin. Majoritatea soldaților trăgea totuși în sus. Când am văzut că se trage m-am ascuns după un stâlp. Se trăgea intens. Am vrut să fug de după stâlp, să mă ascund după bloc. Atunci am fost împușcat.” [9]

[1] Eugen Gherga – relatare din revoluţie: „Au zis să rezistăm, să-i batem pe miliţieni, tot cartierul era în picioare” – Blogul lui Marius Mioc (wordpress.com), accesat 22.08.2022.

[2] Romeo Bălan, 17, 18 dec.- Calea Girocului, în Lucian Ionică (coord.), Enciclopedia Revoluției din Timișoara 1989, vol. III, Teme ale Revoluției, Timișoara, 2016, p. 77; Miodrag Milin, ‘89: despre căile risipite ale revoluției timișorenilor, vol. I, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2021, p. 278.

[3] Romeo Bălan, Victimele revoluției: Timișoara - 1989, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, 2011, p. 25.

[4] Miodrag Milin, ‘89: despre căile risipite ale revoluției timișorenilor, vol. I, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2021, p. 278.

[5] Mariana Mișcov, Documentar Lucia Hossu Longin - Timișoara 17 decembrie 1989 - YouTube, min. 44.57 – 58.

[6] Romeo Bălan, 17, 18 dec.- Calea Girocului, în Lucian Ionică (coord.), Enciclopedia Revoluției din Timișoara 1989, vol. III, Teme ale Revoluției, Timișoara, 2016, p. 81; Lucian-Vasile Szabo, Copiii revoluției: uciși răniți, traumatizați. Discursul presei despre suferință, represiune și criminali, în Lucian-Vasile Szabo (coord.) Mass-Media, represiune și libertate. Revoluția de la Timișoara în presa locală, națională și internațională, Editura Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989, Timișoara, 2010, p. 5.

[7] Eugen Gherga – relatare din revoluţie: „Au zis să rezistăm, să-i batem pe miliţieni, tot cartierul era în picioare” – Blogul lui Marius Mioc (wordpress.com), accesat 1.10.2022; Marius Mioc, Revoluția de la Timișoara prin mărturii, Editura Partoș, Timișoara, 2019, p. 64.

[8] Eugen Gherga – relatare din revoluţie: „Au zis să rezistăm, să-i batem pe miliţieni, tot cartierul era în picioare” – Blogul lui Marius Mioc (wordpress.com), accesat 22.08.2022.

[9] Mărturie Mihai Ciofu, https://mariusmioc.wordpress.com/2010/08/03/cind-se-tragea-ne-ascundeam-cum-se-mai-linistea-ne-regrupam-in-strada/ accesat 29.09.2022.