Traseul Revoluției din 1989 în Timișoara

Amplasarea și specificațiile intervenției pentru această zonă sunt evidențiate în imaginea de mai jos.

Actualizare în urma procesului de consultare

Trotuar CJT

Text placă

LA UN MOMENT DAT LOR LE-A FOST FRICĂ, DAR ȘI NOUĂ[1]

Text bandă

În fața Comitetului Județean de Partid au avut loc ciocniri între demonstranți și forțele de ordine în 16 și 17 decembrie 1989. Oamenii au strigat „Fără violență!” și au fluturat steagul României, cu stema partidului decupată. În prima linie au ajuns femei, adolescenți și copii.

Platformă

În data de 16 decembrie 1989 un grup de manifestanți a plecat, pentru a protesta, din Piața Maria, spre Căminele Studențești, și apoi spre sediul Comitetului Județean de Partid. Au fost aduse autotunuri cu apă care încercau să disperseze grupul, dar în cele din urmă au fost abandonate la presiunea oamenilor, care au reușit să le avarieze. Trupele de ordine masate în această zonă au încercat să intimideze oamenii bătând în scuturi și apoi au folosit gaze lacrimogene, încercând să oprească mulțimea.[2] Demonstranții scandau „Fără violență!”. [3] Trupele de intervenție în uniforme albastre, dotate cu scuturi și căști, dotate cu bâte, au început să lovească demonstranții, iar aceștia să riposteze. Demonstranții au spart ferestrele clădirii, au încercat să distrugă însemnele comuniste de pe fațadă, au aruncat steagul cu stema partidului[4], au ars cărți semnate de Elena și Nicolae Ceaușescu dintr-o librărie aflată în apropiere.[5] Până la urmă mulțimea a fost împrăștiată, o parte dintre demonstrați plecând spre Piața Maria, unde au avut loc alte ciocniri violente, care s-au încheiat cu numeroase arestări.[6]

Ca reacție la arestările din seara precedentă și la demonstrația de forță a armatei care a defilat pe străzile orașului, în dimineața zile de 17 decembrie 1989, mii de timișoreni s-au adunat în centrul orașului.[7] Căile de acces spre Județeană erau blocate de șiruri de militari cu scuturi și căști, tunuri cu apă, camioane de transportat trupe și o mașină de pompieri.[8] Cu toate că mulțimea a solicitat să discute cu reprezentanții puterii locale, nu a existat un dialog. Forțele de ordine au atacat cu gaze lacrimogene și jeturi de apă. Revoluționarii, la rândul lor, au ripostat, au pus stăpânire pe unul dintre tunuri, iar cel de al doilea a fost alungat, camioanele militare au fost incendiate, iar militarii au fugit.[9] Protestatarii au spart ferestrele clădirii și au intrat în sediu, au devastat birourile și au distrus materiale de propagandă, cărți, documente și însemne comuniste, au produs incendii la primul nivel al clădirii, au distrus portretele Dictatorului, au decupat stema de pe steagul României și au ars steagurile cu stema Partidului Comunist Român. La scurt timp după ce oamenii au pătruns în clădire, au apărut trupele de scutieri, care au început să atace mulțimea, lovind cu bâte, iar unii dintre ei cu baionete, cu toate că în prima linie se aflau și adolescenți, femei sau copii.[10] Au apărut și mașini blindate, oamenii s-au retras, mulți dintre ei însă au fost bătuți și arestați. Cei care au scăpat au alergat spre Piața Sfântul Gheorghe, Piața Libertății sau spre Băile Neptun.[11]

Trotuar vis-a-vis de CJT

Text palcă

ȘTIAM CĂ NU MAI POT DA ÎNAPOI ... AȘA CĂ AM SCRIS „POPORUL A ÎNVINS” [12]

Text bandă

La sediul Comitetului Județean de Partid, în data de 20 decembrie 1989, o delegație a protestatarilor, constituită ad-hoc, s-a întâlnit cu primul-ministru. Revoluționarii au cerut demisia lui Nicolae Ceaușescu, retragerea armatei din oraș, eliberarea celor arestați precum și restituirea cadavrelor celor împușcați la Timișoara. În stradă, oamenii scandau: „Să fie judecat aicea în Banat!, „Dați-ne morții înapoi!”.

Platformă

Miercuri, 20 decembrie 1989, primul-ministru Constantin Dăscălescu a ajuns la Timișoara, însoțit de Emil Bobu, secretarul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, pentru a rezolva situația de la Timișoara. Alături de Radu Bălan, prim-secretar al Comitetului Județean al Partidului Comunist, a încercat să vorbească oamenilor care protestau, fără a avea însă succes.[13] O delegație a timișorenilor, formată ad-hoc din muncitori și intelectuali, conform mărturiilor între 9 și 16 persoane, a urcat în sediul Comitetului Județean de Partid pentru a-și prezenta solicitările primului-ministru.[14] Pe baza mărturiilor, care nu se pun întotdeauna de acord, din delegația au făcut parte între 9 și 16 revoluționari: Ioan Savu, Ioan Marcu, Nicolae Bădilescu, Petre Boroşoiu, Sorin Oprea, Virgil Socaciu, Mircea Mureşan, Petre Petrişor, Dan Carp, Nicolae Vartan, Mihai Bădele, Adela Săbăilă, Corneliu Pop, Valentin Vitner.

Printre doleanțele lor se numărau: înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu și a familiei sale, pedepsirea vinovaților pentru măcelul din zilele precedente, deschiderea granițelor, alegeri libere, condiții mai bune de trai, eliberarea celor arestați, restituirea cadavrelor celor împușcați și prezentarea situației reale de la Timișoara la Radio și la Televiziune.[15] Aceeași listă a fost citită de reprezentanții revoluționarilor din balconul Județenei și celor aflați în fața clădirii, care scandau „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”, „Libertate!”, „Să fie judecat aicea în Banat!”, „Dați-ne morții înapoi!”.[16]

În urma discuțiilor demonstranții au obținut promisiunea că persoanele reținute în zilele precedente vor fi eliberate și că în ziua următoare vor fi restituite și cadavrele celor împușcați.[17]

MĂRTURII

• Mărturia lui Adrian Kali, Arhiva de Istorie Orală a Fundației „A Treia Europă” din Timișoara: Am mers apoi spre Consiliul Județean. Acolo m-am întâlnit cu Cătălin Teodoreanu, membru al trupei Survolaj. Am ajuns în față la Consiliul Județean unde lumea a început să dea jos însemnele comuniste. Dinspre pod a apărut o mașină de pompieri care a trecut pur și simplu printre oameni și chiar aproape peste mine, noroc că am reușit să mă prind de clanța laterală a ușii și am reușit să mă cațăr la șofer. Șoferul s-a dus cu mașina până în peretele casei de vizavi de Consiliu. Lumea a început să arunce cu pietre. Erau trei militari și-un locotenent. Se arunca cu pietre și aceștia se apărau cu măștile de gaze. Dinspre Miliție au apărut două autobuze din care au coborât vreo 100 de scutieri și au luat poziție de luptă în fața Consiliului. La un moment dat lor le-a fost frică, dar și nouă. A apărut apoi o femeie care a spus " sunteți niște lași ". În vacarmul acela, căci ei aveau niște ciomege cu care băteau în scuturi, acea femeie i-a tras unui milițian cu geanta în gură.
• William Totok la Europa liberă: „Coloana s-a deplasat pe lângă Hotelul Continental și până la Bulevardul 23 August [azi Bulevardul Revoluției], îndreptând-se spre palatul Comitetului Județean de Partid. În fața acestuia, poliția și armata, adică securitatea, au format un zid de soldați înarmați cu, neînarmați. Înarmați doar cu bastoane de cauciuc și cu cozi de lopată, deci niște bâte. Și ei aveau câști și scuturi. În spatele acestor trupe se aflau aproximativ 7 sau 8 tancuri de apă, adică tunuri de apă, mașini cu tunuri de apă. Mulțimea s-a apropiat până la aproximativ 30-40 de metri și a format și ea la rândul său un zid. Cele două forțe stăteau față în față. M-a șocat că nimeni din partea oficialităților nu a încercat să vorbească cu manifestanții, nu a încercat să potolească mânia publică. Din contra, la un moment dat aruncătoarele de apă au început să stropească. Acesta a fost semnul spre violență. Oamenii au început să fugă spre mașinile aruncătoare de apă, au început să arunce cu pietre, cu crengi rupte din copaci. Armata și miliția au, s-au retras, până în spatele clădirii partidului. Mulțimea a triumfat. Au început să arunce pietre în geamurile acestei clădiri [actuala clădire a Prefecturii și Consiliului Județean Timiș], nu a mai rămas nici o fereastră intactă de la parter și de la etajul unu. Nu s-a văzut nici un milițian, nu s-a văzut nimeni. Atuncea mulțimea a năvălit spre uși și în aproximativ 5-6 minute a reușit să intre în clădire. Primii care au intrat în clădire au început să arunce afară tablourile lui Ceaușescu. Am văzut cu ochii mei un tablou fixat în spatele unei ferestre și mulțimea a început să tragă la țintă în acest tablou până când din fereastra respectivă și din tablou n-a mai rămas absolut nimic. Cineva de la etajul unu a aruncat un tablou pictat a lui Ceaușescu. Mulțimea urla de plăcere, tabloul a fost făcut ferfeliță în câteva secunde. Au aruncat steagurile. Steagurile roșii au fost imediat rupte, steagul național a fost rupt doar stema și oamenii fâlfâiau cu steagul în stânga și în dreapta.”[18]
• Silviu Viorel Manea, unul dintre cei arestați și eliberați în urma tratativelor de la Județeana de Partid: „...pe mine m-a eliberat Timișoara, timișorenii, cei din fața Operei și Comitetului Județean de Partid, cei din foaier și sala de ședințe, cei de jos cerând, cei de sus impunând eliberarea noastră, la fel de corectă fiind și formularea, cei de sus cerând, cei de jos impunând punerea noastră în libertate!”. [19]
• Mărturie Corneliu Vaida: “Aveam un spray cu vopsea roșie pentru detectat fisuri în suprafețe metalice prelucrate prin rectificare. M-am gândit să scriu o lozincă pe peretele județenei de partid. M-au ridicat două persoane iar pentru moment m-a cuprins teama, realizând cât de expus sunt. Știam că nu mai pot da înapoi și am decis să scriu ceva cat mai echidistant, așa că am scris <Poporul a învins>. Au urmat urale puternice, oamenii mi-au luat spray-ul din mână și în zece minute întreg frontispiciul județenei de partid era scris cu lozinci anticeaușiste și anticomuniste”. [20]

[1] Mărturia lui Adrian Kali, Arhiva de Istorie Orală a Fundației „A Treia Europă” din Timișoara.

[2] Radu Ciobotea, După revoluție, târziu..., Editura Almanahul Banatului, Timișoara, 1995, p. 25.

[3] Florin Medeleț, Mihai Ziman, O cronică a Revoluției din Timișoara, 16-22 decembrie 1989, tiraj II/ ed. I, Muzeul Banatului, Timișoara, 1990, p. 6-7.

[4] Lucian Ionică (coord.), Enciclopedia Revoluției din Timișoara 1989, Teme ale Revoluției, vol. III, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, 2016, p. 28-29.

[5] Ruxandra Cesereanu, Decembrie 89, Deconstrucția unei revoluții, ed. a II-a, Editura Polirom, 2009, p. 50.

[6] Miodrag Milin, ‘89: despre căile risipite ale revoluției timișorenilor, vol. I, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2021, p. 60-61.

[7] Dumitru Tomoni, Sorin Leia, Eroul martir de pe treptele catedralei, ed. a II-a, Editura Eurostampa, Timișoara, 2016, p. 70.

[8] Florin Medeleț, Mihai Ziman, O cronică a Revoluției din Timișoara, 16-22 decembrie 1989, tiraj II/ ed. I, Muzeul Banatului, Timișoara, 1990, p. 11.

[9] Florin Medeleț, Mihai Ziman, O cronică a Revoluției din Timișoara, 16-22 decembrie 1989, tiraj II/ ed. I, Muzeul Banatului, Timișoara, 1990, p. 11.

[10] Mărturia lui Petre Boroșoiu, în Miodrag Milin, ‘89: despre căile risipite ale revoluției timișorenilor, vol. I, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2021, p. 80; William Totok, o înregistrare cu declarația sa de la Radio Europa Liberă se poate asculta pe site-ul postului de radio, textul se poate citi pe pagina lui Marius Mioc: William Totok – Blogul lui Marius Mioc (wordpress.com), accesat 28.08.2022.

[11] Florin Medeleț, Mihai Ziman, O cronică a Revoluției din Timișoara, 16-22 decembrie 1989, tiraj II/ ed. I, Muzeul Banatului, Timișoara, 1990, p. 11.

[12] Mărturie Corneliu Vaida, https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/foto-corneliu-vaida-primul-purtator-de-cuvant-al-1405260.html, accesat 21.02.2023.

[13] Florin Medeleț, Mihai Ziman, O cronică a Revoluției din Timișoara, 16-22 decembrie 1989, Editura Muzeul Banatului Timișoara, tiraj II/ediția I, aprilie 1990, Timișoara, p. 22-23.

[14] Miodrag Milin, ‘89: despre căile risipite ale revoluției timișorenilor, vol. I, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2021, p. 144.

[15] Miodrag Milin, ‘89: despre căile risipite ale revoluției timișorenilor, vol. I, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2021, p. 313; Lucian Ionică (coord.), Enciclopedia revoluției din Timișoara 1989, vol. I, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, 2014, p. 90-91.

[16] Florin Medeleț, Mihai Ziman, O cronică a Revoluției din Timișoara, 16-22 decembrie 1989, tiraj II/ ed. I, Muzeul Banatului, Timișoara, 1990, p. 23; Radu Ciobotea, După revoluție, târziu..., Editura Almanahul Banatului, Timișoara, 1995, p. 97; Miodrag Milin, ‘89: despre căile risipite ale revoluției timișorenilor, vol. I, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2021, p. 313; Timişoara – 20 decembrie 1989, Consiliul Judeţean PCR (azi Prefectura) – Blogul lui Marius Mioc (wordpress.com), accesat 22.08.2022; Florin Medeleț, Mihai Ziman, O cronică a Revoluției din Timișoara 16-22 decembrie 1989, tiraj II, ed. I, Muzeul Banatului, Timișoara, 1990, p. 23.

[17] Lucian Ionică (coord.), Enciclopedia revoluției din Timișoara 1989, vol. I, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, 2014, p. 93; Florin Medeleț, Mihai Ziman, O cronică a Revoluției din Timișoara, 16-22 decembrie 1989, tiraj II/ ed. I, Muzeul Banatului, Timișoara, 1990, p. 23-23.

[18] O înregistrare cu declarația de la Radio Europa Liberă:

https://romania.europalibera.org/a/actualitatea-românească-18-decembrie-1989-timisoara-in-revoluție-radio-europa-liberă/31615210.html accesat 28.08/2022, se poate asculta pe site-ul postului de radio textul, iar transcrierea se poate citi pe pagina lui Marius Mioc: William Totok – Blogul lui Marius Mioc (wordpress.com), accesat 28.08.2022.

[19] Silviu Viorel Manea, în Dumitru Tomoni, Pionieri și uteciști împotriva lui Ceaușescu. Decembrie 89 în Timișoara, Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara, 2015, p. 161.

[20] https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/foto-corneliu-vaida-primul-purtator-de-cuvant-al-1405260.html, accesat 21.02.2023.