Consultări publice pentru Refuncționalizarea Sinagogii din Fabric
Atelier de design participativ
Procesul de design participativ
Procesul de design participativ a constat în 5 ateliere interactive, 1 online și 4 fizice, în Timișoara. Fiecare din cele 5 ateliere din Timișoara au avut câte un grup țintă distinct:
- Online, 09.04.2025 - Atelier 1: atelier cu comunitatea evreiască
- Ziua 1, 09.05.2025 - Atelier 2: atelier cu sectorul administrativ din Timișoara
- Ziua 2, 10.05.2025 - Atelier 5: atelier deschis pentru comunitate (comunitatea din cartierul Fabric și nu numai)
- Ziua 3, 12.05.2025 - Atelier 3: atelier cu organizațiile și asociațiile din Timișoara
- Ziua 3, 12.05.2025 - Atelier 4: atelier cu sectorul de educație și sectorul cultural din Timișoara
Atelierele au fost concepute pentru a iniția și încuraja dialogul, fiind gândite diferit în funcție de grupul țintă. Procesul a început cu atelierul cu comunitatea evreiască, ca prim pilon în elaborarea temei de proiectare. Formatul online a oferit șansa includerii în eveniment a unor invitați deosebiți, care au oferit o perspectivă nouă asupra procesului. Atelierul online cu comunitatea evreiască a fost structurat în 2 părți principale:
Partea I
[1] Prezentări invitați: prezentări despre alte proiecte de refuncționalizare a unor sinagogi (limba engleză)
Partea II
[2] Prezentarea contextului, metodologiei și ambițiilor proiectului: Paul-Mihai Moldovan de la ateliercetrei a prezentat parcursul proiectului, studiile de fundamentare și studiile de caz. Un alt aspect de important a fost discuția despre includerea casei de rugăciuni în proiect și abordarea celor 3 componente ca un ansamblu (Sinagoga, Casa și curtea)
[3] Completarea chestionarelor
[4] Ultima parte a presupus o discuție deschisă pe marginea chestionarelor și a posibilităților de intervenție
Ne-am bucurat de prezența a 4 invitați reprezentând organizații internaționale a căror misiune este promovarea și restaurarea patrimoniului evreiesc:
- Michael Mail - Foundation for Jewish Heritage
- Ruth Ellen Gruber - Jewish Heritage Europe
- Federico Szarfer - European Days of Jewish Heritage, The European Association for the Preservation and Promotion of Jewish Culture and Heritage
- Nesim Bencoya - Izmir Jewish Heritage Project
Aceștia au vorbit despre activitatea lor, precum și despre studii de caz - practici bune (și nu numai) în ceea ce privește refuncționalizarea altor sinagogi din Europa. Prezentările lor au fost extrem de informative, oferind studii de caz relevante și exemple de bune practici privind reutilizarea fostelor sinagogi, generând un dialog constructiv și bogat între participanți.
În ceea ce privește cele patru ateliere din Timișoara, prezența fizică a participanților a permis o interacțiune directă cu complexul fostei Sinagogi, iar grupurile țintă diverse, mai puțin familiare cu contextul și parametrii proiectului, au impus o alcătuire mai aprofundată a atelierelor:
[1] Walk&meet: Punctul de întâlnire, comun celor patru ateliere, a fost Complexul fostei Sinagogi din Fabric, unde invitații, sub îndrumarea biroului de arhitectură ateliercetrei, a reprezentanților municipiului Timișoara și a reprezentanților Art History Construct, (echipa care se ocupă de punerea în siguranță a Sinagogii după proiectul elaborat de către Atelierul Non-Formal de Planificare Spațială în colaborare cu Archaeus), au făcut o incursiune în istoria, complexitatea structurală, stilistică și spațială a sinagogii, curții și casei de rugăciuni, dar și o trecere în revistă a cauzelor involuției și degradării graduale a monumentului în cei 39 de ani de inactivitate. La walk&meet-ul aferent atelierului cu numărul 4, luni 12 mai, invitații au avut onoarea de a o avea alături pe fiica ultimului prim-rabin care a slujit la Sinagoga din Fabric, doamna Getta Neumann. Aceasta din urmă a documentat istoria evreilor din Timișoara prin publicații vaste și a contribuit semnificativ la crearea Muzeul Virtual al Evreilor. Aceasta a adus o notă de sensibilitate vizitei transportând mental participanții în copilăria și amintirile dânsei din perioada de glorie a Sinagogii.
[2] Prezentarea contextului, metodologiei și ambițiilor proiectului: A doua parte a atelierelor a fost marcată de parcurgerea cartierului de la Sinagogă și până la Palatul Ștefania, unde arhitectul Paul-Mihai Moldovan de la ateliercetrei a prezentat parcursul proiectului, studiile de fundamentare și studiile de caz precum și informații care fundamentează etapele 2 și 3 ale fiecărui atelier. În cadrul acestei etape, la atelierul din ziua de vineri, 9 mai, Ș.l.dr.arh. Maja Bâldea, Conf.dr.arh. Gabriela Domokos-Pașcu, responsabile de elaborarea studiului istoric, au împărtășit cu participanții istoria cartierului, etapele sale de evoluție precum și istoria sinagogii și rolul comunității evreiești în dezvoltarea cartierului și a orașului.
[3] A treia etapă a fost marcată de completarea chestionarelor detaliate, concepute de către ateliercetrei, care au avut ca scop documentarea, colectarea gândurilor și percepțiilor invitaților, fiecare din aceștia având un aport personal semnificativ.
[4] Ulterior, în baza întregului demers - de la vizitarea complexului fostei Sinagogi la prezentări și chestionare - a urmat momentul dialogului comun moderat de echipa ateliercetrei (Paul-Mihai Moldovan, Diana Veress-Cânța, Flavia Mărginean și Vlad Atanasiu), dialog care a avut rolul de a documenta viziunea fiecărui grup țintă în parte asupra nevoilor orașului, cartierului și comunităților precum și, pe cale de consecință, gândurile lor cu privire la viitorul ansamblului fostei sinagogi.
O componentă esențială a celor patru ateliere a fost și ‘Arhiva memoriei’, un spațiu deopotrivă fizic și digital, compus din fotografii, amintiri, clipuri video, cărți, ilustrații, mesaje, ș.a.m.d. cu și despre complexul fostei Sinagogi Fabric, arhivă care a fost completată de participanți pe parcursul atelierelor și care reprezintă o fundație a istoriei și memoriei locului, a cartierului Fabric și inclusiv a orașului Timișoara. Comunitatea este încurajată să contribuie în continuare cu orice fel de materiale (foto, video, text) la această colecție trimițându-le la adresa de mail indicată mai jos.
Cele 5 ateliere (fizice și online) au strâns un număr de aproape 100 participanți ai căror implicare și intervenții active au dus la un dialog bogat și plin de sens, cu ‘fire’ multiple de poveste care vor fi țesute de către ateliercetrei într-o poveste ce va reda complexul Sinagogii Fabric înapoi comunității din care face parte, în speranța că acesta va deveni un nucleu vibrant al orașului în viitorul apropiat.
S-a constatat cu entuziasm existența unui puternic spirit comunitar în cartierul Fabric, precum și un nivel ridicat de implicare civică din partea locuitorilor Timișoarei.
În ceea ce privește metodologia utilizată, aceasta s-a dovedit a fi eficientă. Participanții au manifestat un interes real și au apreciat oportunitatea de a vizita Sinagoga, iar experiența de a intra în acest spațiu a generat reacții și discuții semnificative. Prezentarea susținută în cadrul evenimentului a contribuit la o mai bună înțelegere a activității noastre, a procesului de revitalizare în ansamblu și a stadiului actual al acestuia. De asemenea, anumite întrebări din chestionare au generat opinii puternice, pe care mulți dintre respondenți le-au exprimat fără reținere, aspect considerat extrem de valoros.
Chestionare
Chestionarul a fost completat de aproape 70 de persoane, însumând participanți în cadrul atelierului online din data de 9 aprilie 2025, participanți în cadrul atelierelor din Timișoara din perioada 9-12 mai 2025 și de asemenea persoane care nu au participat la ateliere. În raport cu viitorul Sinagogii, chestionarele au indicat un interes față de activități culturale, educaționale și sociale. Respondenții au exprimat cel mai mult entuziasm față de sfera culturală și artistică, față de cea educațională (învățământ sau educație alternativă) și față de o eventuală componentă memorială și muzeală.
Tot chestionarele au evidențiat consensul privind importanța culturală și istorică a acestui monument, fie ea trăită și pătrunsă, înțeleasă și asumată sau doar ghicită și intuită de către comunitate.
Rezultatele chestionarelor pot fi vizualizate aici (Link extern).
Concluzii
Se urmărește implementarea unui program funcțional care să adreseze nevoile comunității la trei nivele: oraș, cartier și ansamblu. Procesul participativ a subliniat o dată în plus nevoia de transformare a complexului - Sinagogă, Casă de rugăciuni și curte într-un loc activ, dinamic și flexibil, cu spații complementare care să se susțină reciproc. Au prevalat funcțiunile culturale și educative, cu păstrarea vie a istoriei și simbolisticii locului printr-un spațiu memorial.
Se dorește totodată crearea unei conexiuni între curte și viitorul spațiu pietonal ce urmează a fi amenajat în fața complexului, printr-o funcțiune de alimentație publică ce să atragă utilizatorii în proximitatea Sinagogii și să activeze spațiul public.
Eforturile din perioada următoare se concentrează pe identificarea dozajului acestor funcțiuni și definirea programului arhitectural. Pornind de la aceste concluzii, ateliercetrei va propune 2 scenarii funcționale care vor fi discutate cu reprezentanții municipalității și World Monuments Fund.
Pentru informații, gânduri suplimentare, vă rugăm să ne contactați:
Primăria Municipiului Timișoara:
Arh. Răzvan Popescu
E-mail: razvan.popescu@primariatm.ro
Tel: [+4] 0373 172 682
ateliercetrei:
Arh. Flavia Mărginean
E-mail: office@ateliercetrei.com (Link extern)
Tel: [+4] 0745 256 526