Conţinutul acestei propuneri de proiect nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Primăriei Municipiului Timișoara. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorului.
Mulțumim, Adrian Sipos, pentru propunerea trimisă! Conform regulamentului campaniei de buget participativ "Timișoara Decide", în urma evaluării eligibilității și a analizei tehnice, financiare și juridice, propunerea dvs nu va intra în etapa de vot din următoarele motive: - proiectul propus de dumneavoastră, a fost declarat neeligibil, datorită faptului că există la nivelul municipalității, un proiect aferent podului respectiv care se află în stadiul de studiu de fezabilitate; - totodată, lucrările aferente sunt unele complexe și depășesc bugetul alocat campaniei "Timișoara Decide". Vă așteptăm cu noi inițiative în următoarea campanie "Timișoara Decide".
In calitate de viitoare mamica, consider acest proiect unul necesar pentru a evita trecerea printr-o intersectie de care imi este teama. Se pot evita astfel si accidente, precum si traversarea a cel putin 3 treceri de pietoni, facand astfel mai facila plimbarea cu caruciorul prin aceasta zona.
Consider acest proiect necesar datorita numarului mare de oameni care folosesc malul raului ca loc pentru miscarea zilnica si sunt nevoiti sa traverseze 3 treceri de pietoni pe un bulevard circulat de camioane.