Descriere
Îngrijirea preventivă de sănătate reprezintă un deziderat înlupta combaterii actualului mod curativ de îngrijire a sănătății. Tânăra generație trebuie educată în spiritul controalelor medicale regulate nu să aștepte până face „Auu, deseori acest „Auuu!” reprezentând o afecțiune ajunsă la maturitate cu impact negativ asupra calității vieții persoanei și a apropiaților acesteia. Cum facem acest lucru, prin dezvoltarea unui spațiu de instruire a tinerilor la sediul Crucii Roșii din Plopi. În cadrul acestui spațiu se vor desfășura activități de instruire a copiilor și tinerilor, distribuire de produse de igienă, activități de voluntariat. Personalul calificat din cadrul organizației are capacitatea de gestionare a acestui proces iar parteneriatele cu Asociația Partida Romilor pro Europa ne va ajuta să atragem către acest Centru și copii/tineri din rândul grupurilor vulnerabile.
Justificare
Incidența crescută a bolilor cardiace, obezitatea, incidența crescută a diabetului, a cancerului de sân și de col uterin, toate reprezintă un indicator al nivelului scăzut de educație de sănătate în rândul copiilor și tinerilor din România. În acest sens, prin inițiativa propusă spre finanțare intenționăm să dezvoltăm cunoștințele copiilor și tinerilor legate de un mod preventiv de abordare a îngrijirii de sănătate, promovarea importanței programelor de vaccinare, alimentație sănătoasă, metode de autodiagnosticare în cadrul cancerului de sân, etc. Toate aceste activități au rolul de a genera o abordare preventivă a îngrijirii de sănătate cu impact pozitiv asupra stării de sănătate a populației.
Valoare estimată și costuri principale
Costurile aferente acestei inițiative sunt: Costuri de reabilitare spațiu: 10.000 lei (materialele de construcție) activitățile de reabilitare urmând a fi derulate de către voluntari Climatizarea spațiului: 15.000 lei necesară ținând cont de faptul că deseori temperaturile în lunile de vară depășesc 30de grade Celsius ceea ce poate crea un disconfort participanților. 25 de scaune cu măsuță – 5000 lei Monitor prezentări - 10.000 lei Laptop – 6000 lei Bean bags – 7000 lei (20*350 lei)
Consultarea comunității
Cu ajutorul partenerului Asociația Partida Romilor s-au realizat patru sesiuni de consultare a potențialilor beneficiari din proximitatea zonei de implementare a proiectului.
Implicare ca inițiator
Este de datori noastră să ne implicăm în operaționalizarea acestui proiect utiliznd expertiza șiresursele disponibile înacest sens. De asemenea voluntarii noștri vor ajuta pe partea de amenajare.
Declinarea răspunderii
Conţinutul acestei propuneri de proiect nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Primăriei Municipiului Timișoara. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorului.
De ce nu este eligibilă propunerea?
Mulțumim,Lucian Trif, pentru propunerea trimisă! Conform regulamentului campaniei de buget participativ „Timișoara Decide”, în urma evaluării eligibilității și a analizei tehnice, financiare și juridice, propunerea dumneavoastră nu va intra în etapa de vot din următorul motiv, cf regulamentului capitolul 6, articolul 16-b: - să fie sau să poată fi asimilată unei cheltuieli aflate în aria de competenţă a Primăriei Municipiului Timișoara şi care vizează un bun administrat de aceasta. Propunerea dvs. implică renovare și dotarea unui spațiu care nu este administrat de către o structură sau instituție subordonată PMT, ci de către o entitate privată. Vă așteptăm cu noi inițiative în următoarea campanie „Timişoara Decide 2024”! "