Stema Timișoarei

Primăria
Timișoara

Descriere

„Orașul verde” este un deziderat al tuturor comunităților urbane, iar atingerea acestuia depinde de fiecare în parte. Este oportună valorificarea oricărei zone urbane verzi, iar dacă această valorificare are și o componentă educativă, câștigul este dublu. Clădirea Școlii Gimnaziale nr. 2 de pe strada Izlaz 44-46 este înconjurată de un spațiu exterior generos, care poate fi utilizat atât ca spațiu de recreere, cât și ca spațiu de învățare. Amenajarea lui pentru a servi ambelor scopuri este utilă atât elevilor școlii, cât și celor din comunitate, care vor fi implicați în menținerea acestui spațiu ca hub de învățare experiențială, având posibilitatea de a observa natura într-un spațiu sigur, dar și de a participa la competiții și activități în aer liber. Îmbinând protejarea naturii și valorificarea potențialului acesteia cu învățarea, dăm o șansă orașului să redevină „orașul florilor”.

Justificare

Într-o lume în care „poluarea” și „ protejarea mediului” sunt acțiuni intens promovate, incluse și în planurile educaționale prin „Săptămâna verde”, învățarea experiențială este o soluție pentru a asigura atât fluxul necesar de informații și contactul nemijlocit cu ceea ce se predă din manual, cât și formarea unei conduite responsabile în ceea ce privește mediul înconjurător . Copiii care locuiesc la bloc au ocazia să observe plantele sau insectele în mediul lor natural, într-un spațiu securizat și sub îndrumarea profesorilor, uitând pentru câteva ore de dispozitivele digitale. De asemenea, exercițiile fizice în natură, joaca în afara orelor de sport vor contribui la dezvoltarea armonioasă a copiilor, făcându-i conștienți de valoarea pe care o au activitățile în aer liber și de necesitatea protejării mediului natural. Acest hub experiential va găzdui sesiuni de lucru, competiții și activități sportive atât pentru elevii din Școala Gimnazială nr. 2 (660 elevi din ciclul primar și gimnazial), cât și pentru elevii școlilor din comunitate. Hubul verde va fi deschis spre comunitate în zilele lucrătoare, în intervalul 10-14, cu o programare prealabilă.

Valoare estimată și costuri principale

Pentru a putea oferi acces gratuit elevilor din zonă în spațiul verde, avem nevoie de amenajarea acestuia prin: - lucrări de nivelare a terenului, - plantare de arbuști, plante ornamentale, gazon (aproximativ 1200 mp) - achiziționare mașină de tuns iarba, unelte specifice activităților de grădinărit (5 sape mici, 5 greble, 1 hârleț, 5 plantatoare, 5 stropitori, 5 găleți) - umplere cu pământ pentru cultivarea plantelor ornamentale/ de cultură - achiziționare 10 răsadnițe și 5 mini-sere pentru ca fiecare spațiu să devină o grădină- simbol a celor care o îngrijesc - dotarea cu mobilier (20 de bănci, 5 mese), amfiteatru pentru aprox. 100 persoane și cu elemente specifice locurilor de joacă și parcurilor, inclusiv coșuri de gunoi exterioare - gard pentru delimitarea spațiului educațional de cel recreativ - zona sportivă necesită dotare cu o suprafață de joc multifuncțională (asfalta/ tartan) - calea de acces trebuie amenajată adecvat, cu dale din beton Valoarea lucrărilor este de aproximativ 60.000 de euro, cu TVA. Școala va pune la dispoziție terenul de sport și spațiul verde pentru desfășurarea activităților, pe care le va întreține ulterior prin implicarea personalului propriu și activități de voluntariat. În cazul în care amplasarea proiectului și specificațiile acestuia vor suferi modificări față de propunerea inițială în urma pașilor legali pentru implementare și a documentației tehnice detaliate vom comunica public aceste modificări și justificarea aferentă. Suma finală aprobată și detalierea costurilor vor fi publicate după realizarea documentației aferente implementării fiecărui proiect câștigător conform legislației în vigoare.

Consultarea comunității

Propunerea proiectului a fost realizată în urma consultării cu părinți și cu copii care își doresc să poată desfășura orele de biologie și științe în afara clasei și să petreacă timp în aer liber. Totodată, ne-am consultat cu personalul școlii și cu profesorii din școlile alăturate, care sunt dornici să participe la activitățile propuse.

Implicare ca inițiator

Mă voi implica activ în realizarea proiectului în toate etapele, în calitate de profesor-voluntar și vă stau la dispoziție pentru detalii legate de activitățile și investițiile propuse. Vă mulțumim pentru această oportunitate!

Declinarea răspunderii

Conţinutul acestei propuneri de proiect nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Primăriei Municipiului Timișoara. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorului.

De ce nu este eligibilă propunerea?

Mulțumim, Mirela Mihaela Popovici, pentru propunerea trimisă! Conform regulamentului campaniei de buget participativ „Timișoara Decide”, în urma evaluării eligibilității și a analizei tehnice, financiare și juridice, propunerea dumneavoastră nu va intra în etapa de vot din următorul motiv: - spațiul la care faceți referire este dat în uz, conform unui contract de comodat, Școlii Gimnaziale numărul 2. Regulamentul prevede că doar propunerile în cadrul unităților de învățământ care au arondate total sau parțial zone urbane marginalizate sunt eligibile pentru a trece în etapa de vot (art. 16 lit. c) Vă așteptăm cu noi inițiative în următoarea campanie „Timişoara Decide 2024”!

Comentarii

Este utilă această pagină?