Stema Timișoarei

Primăria
Timișoara

Ecogradina 13 - Șagului-Steaua-Fratelia

Descriere

Motivația proiectului : „Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă, este nevoie de o schimbare de atitudine” (Albert Einstein). Implemetarea acesuit proiect oferă şcolii şi elevilor ei avantaje şi beneficii de ordin intelectual, educativ, moral, afectiv şi practic, beneficii care se vor reflecta ulterior asupra atitudinii comunităţii locale. Implicarea elevilor în viaţa comunităţii prin activităţile ecologice ce se vor derula urmăreşte formarea unui comportament ecoprotectiv, care cu siguranţă va folosi în definitivarea personalităţii şi conştiinţei viitorilor cetăţeni. SCOPUL PROIECTULUI este: Mediul înconjurător are un rol important atât pentru educarea gustului estetic al oamenilor, cât şi pentru sănătatea lor. Prin urmare, trebuie să fie curat şi plăcut privirii. În acest scop, este necesară amenajarea unui spațiu destinat recreerii elevilor, cu rolul de a îi responsabiliza să păstreze și să se implice în activități de ecologizare. Acest proiect îşi propune să îmbunătăţească relaţiile dintre generaţii şi să ofere grupului ţintă o alternativă de petrecere a timpului liber în natură, într-un spațiu special amenajat pentru recreerea elevilor și generațiilor următoare. Îmbunătăţirea calităţii vieţii elevilor şi a cadrelor didactice de la Scoala Gimnaziala nr. 13,Timișoara prin reamenajarea spațiului verde din perimetrul școlii, reabilitarea parcului şi amenajarea unei ”clase amfiteatru”, în curtea laterală a şcolii, destinate desfășurării odihnei, dar şi pentru utilizarea eficientă a acestora atât în activităţile educative sau artistice cât şi pentru formarea şi dezvoltarea conştiinţei ecologice şi a comportamentului ecologic al elevilor, refacerea gardului și a spațiului verde din jurul terenului de sport pentru pregatirea deschiderii acestuia pentru toți copiii din cartier. OBIECTIVELE PROIECTULUI sunt: a. Formarea conştiinţei ecologice a elevilor, a părinţilor şi a membrilor comunităţii locale utilizând metode de educație nonformală; Conştientizarea importanţei păstrării unui mediu curat pentru un organism sănătos; b. Reabilitarea curţii şcolii prin amenajarea unei grădini-parc şi a unei clase-amfiteatru, cu implicarea elevilor, a părinţilor, a cadrelor didactice în vederea conştientizării importanţei educaţiei pentru sănătate şi a educaţiei ecologice; Înfrumuseţarea aspectului peisagistic al scolii c. implicarea elevilor în activităţi de întreţinere a mediului înconjurător, pentru a le dezvolta sentimentul responsabilităţii faţă de mediu d. sensibilizarea şi responsabilizarea întregii comunităţi cu privire la importanţa mediului pentru sănătate şi pentru ambianţa socială a comunităţii (mediul – cadru de socializare) e. educarea simţului estetic al elevilor şi formarea unor atitudini pozitive în raport cu mediul natural şi social în care trăiesc d. dezvoltarea capacităţii de lucru în echipă DESCRIEREA PROIECTULUI: Proiectul constă în: 1. reamenajarea parcului de 890 mp din curtea școlii, prin reabilitarea foișorului, montarea de bănci și mese, refacerea spațiului verde 2. amenajarea unei „clase amfiteatru” formată din gradene dispuse pe trei rânduri cu o lungime de 14 m și o pergolă în curtea laterală 3. refacerea gardului și a spațiului verde din jurul terenului de sport – inclusiv extinderea supravegherii video 4. amenajarea unei instalații de compost pentru utilizarea materiei vegetale sau resturilor de mâncare Rezultatul proiectului: 890 de metri pătrați de spaţiu verde amenajat ca spațiu de activități out-door - un amfiteatru în aer liber, un teren de sport supravegheat video și deschis comunității, o stație moderna de compost. Intenționăm să deschidem cutrea școlii întregii comunități cel puțin 2 ore/zi, în zilele lucrătoare, în afara programului școlar.

Justificare

DE CE AR TREBUI SPRIJINIT/IMPLEMENTAT PROIECTUL Într-un oraș plin de betoane și în lipsa locurilor de recreere sigure pentru copii, școlile trebuie să se adapteze și să amenajeze spații potrivite pentru activități în aer liber pentru elevi de orice vârstă. În plus, educația copiilor este influențată de mediul în care trăiesc și cresc, de aceea atât școala, cât și părinții trebuie să conștientizeze acest aspect și să se implice în crearea de spații îngrijite și frumoase, care să răspundă nevoilor educative . De aceea, curtea unei școli are nevoie de o amenajare multifuncțională, în așa fel încât să permită desfășurarea unor activități diverse: educative, ecologice, recreative, artistice, cu atât mai mult când școala nu are o sală de festivități. Prin urmare, spațiul verde din curtea Școlii Gimnaziale nr. 13, Timișoara trebuie să prindă viață și să devină un mini amfiteatru, cu o grădină parc, unde copiii pot să se joace, să învețe, să se recreeze sau să facă mici serbări. AMPLASAMENTUL PROIECTULUI Proiectul va fi implementat în perimetrul Școlii Gimnaziale nr. 13, Timișoara, Str. Gavril Musicescu nr. 13, pe spațiul verde de aproximativ 890 mp.

Valoare estimată și costuri principale

1. reabilitare parc - 115.000 lei 2. gradenă - 39.000 lei 3. amenajare și refacere spațiu verde teren sport - 12.000 lei 4. extindere supraveghere video și altele - 18.000 lei * NOTĂ: În cazul în care amplasarea proiectului și specificațiile acestuia vor suferi modificări față de propunerea inițială, în urma pașilor legali necesari pentru implementare și documentație tehnică detaliată, vom comunica public aceste modificări și justificarea aferentă. Suma finală aprobată și detalierea costurilor vor fi publicate după realizarea documentației aferente implementării fiecărui proiect câștigător, conform legislației în vigoare.

Consultarea comunității

Părinții care vin cu copiii la Școala Gimnazială nr. 13.

Implicare ca inițiator

Cu tot ce se poate.

Documente

Declinarea răspunderii

Conţinutul acestei propuneri de proiect nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Primăriei Municipiului Timișoara. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorului.

Comentarii

Este utilă această pagină?