Stema Timișoarei

Primăria
Timișoara

Restart: Conectează-te cu oamenii, nu cu ecranele

Descriere

După identificarea nevoii unui spațiu dedicat relaxării, comunicării și socializării între elevii liceului, echipa noastră propune amenajarea unei zone de relaxare (chill zone) moderne în mansarda școlii. Proiectul urmărește crearea unui mediu confortabil și prietenos cu canapele, pufi, măsuțe, plante și jocuri de societate care să încurajeze interacțiunea și petrecerea timpului liber într-un spațiu plăcut. De asemenea, proiectul are în vedere și nevoile practice ale elevilor care adesea sunt nevoiți să aștepte autobuzul de întoarcere până la orele târzii ale după-amiezii. Odată cu apropierea sezonului rece, considerăm că este mult mai potrivit și confortabil ca aceștia să poată aștepta într-un spațiu interior plăcut, așezați pe canapele, decât afară în frig. Inițiativa a fost prezentată elevilor în cadrul orelor de dirigenție, pentru a explica scopul proiectului și a clarifica eventualele întrebări. După achiziționarea mobilierului și a elementelor de decor vom organiza un eveniment prin care marcăm realizarea acestui spațiu. La acest eveniment invităm reprezentanții tuturor claselor și prezentăm idei cu privire la buna funcționare a spațiului și a menținerii în stare bună a mobilierului achiziționat. Prin realizarea acestui proiect, ne dorim să oferim elevilor un loc plăcut în care să se relaxeze, să socializeze și să se simtă parte din comunitatea liceului.

Justificare

Trăim într-o lume unde elevii își petrec majoritatea timpului în mediul online, de aceea acest proiect a fost conturat din nevoia elevilor de a socializa mai mult offline. Scopul proiectului nostru este de a crea un spațiu pentru elevii de liceu unde aceștia să aibă posibilitatea de a comunica într-un mediu relaxant, de a lega prietenii cu ceilalți formând astfel o comunitate implicată în proiectele școlare și cele extrașcolare.

Valoare estimată și costuri principale

Valoarea totală a proiectului ar fi 10.527,25 lei Canapele – (3 buc. marca SÖDERHAMN, 8101 lei) sunt principalele locuri unde elevii se pot relaxa, discuta, sau aștepta autobuzul după școală. Ele fac spațiul mai primitor și confortabil pentru toată lumea. Canapelele pe care le avem momentan sunt deteriorate și uzate, precum și neîncăpătoare, iar noi am dori unele pe care să putem sta fără înghesuială. Masă – (1 buc. marca LACK, 99,9 lei) perfectă pentru jocurile de societate, pentru a pune cărți sau gustări și pentru a face spațiul mai funcțional. Plante – (HORNBACH, 500-700 lei) locul are nevoie de un strop de culoare pentru a părea mai vesel și primitor. Ele creează o atmosferă relaxantă și caldă, în plus contribuie la un decor atractiv, aducând puțină frumusețe din natură în spațiul închis. Panou de afișaj – (4 buc. marca FLÖNSA, 159,6 lei) pentru a ține elevii la curent cu evenimente, activități sau anunțuri importante. În plus poate fi un loc unde elevii pot pune poze sau bilețele haioase capturând astfel amintirile claselor. Raft – (1 buc. marca BILLY, 179 lei) necesar pentru organizarea jocurilor de societate, cărților și altor materiale. Astfel, spațiul rămâne ordonat și toți elevii pot găsi repede de ce au nevoie. Perne – (6 buc. marca HANNELISE 209,4 lei) adaugă puțină culoare spațiului și fac canapelele mai comode Oglindă – (1 buc. marca ILBJERG, 200 lei) oferă posibilitatea ca în pauze sau înainte de a intra la ore când baia este prea aglomerată să verificăm cum arătăm sau să ne asigurăm că totul este în regulă, de asemenea putem face poze pentru a captura momente fericite alături de prietenii noștri Pufi – (2 buc. marca LAZYBOY, 310,12 lei) adaugă locuri extra de ședere, sunt ușor de mutat oferind astfel flexibilitate spațiului Jocuri de societate (Joc de Societate Uno No Mercy, Joc de Societate UNO Carti Flip, Card Maghiar, Joc Dobble, Joc de societate Ligretto Rosu 1buc. din fiecare, 173,49 lei) încurajează socializarea și petrecerea timpului liber într-un mod distractiv, sunt alternative bune pentru momentele când elevii vor să se distreze fără să folosească telefoanele sau alte dispozitive

Consultarea comunității

După ce echipa noastră a conștientizat necesitatea unui astfel de spațiu dedicat socializării offline, am decis să consultăm și cu colegii noștri din școală. Cu acest scop am realizat un chestionar Google Forms prin intermediul căruia am dorit să adunăm ideile, sugestiile și opiniile elevilor în legătură cu amenajarea unui spațiu de tip chill zone în mansarda școlii. Prin acest chestionar am dorit să aflăm, printre altele, dacă elevii își doresc mai multe canapele, în acest caz ce culori ar prefera, dacă ar fi interesați să fie disponibile jocuri de societate, precum și în ce măsură consideră acest proiect util și important pentru comunitatea școlară. Pentru a ne asigura că toți elevii sunt informați și înțeleg pe deplin scopul proiectului, am decis să prezentăm inițiativa noastră direct în fața claselor. Astfel, am putut oferi explicații suplimentare și clarifica eventualele nelămuriri.

Documente

Declinarea răspunderii

Conţinutul acestei propuneri de proiect nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Primăriei Municipiului Timișoara. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorului.

Comentarii

Este utilă această pagină?