Stema Timișoarei

Primăria
Timișoara

Descriere

Amfiteatrul va fi construit din lemn tratat pentru exterior, amplasat într-un colț verde al curții școlii, în apropierea foișoarelor existente. Structura va include: fundație de beton, stâlpi de susținere, bănci dispuse semicircular pe trei rânduri, cu o capacitate de 30–35 de elevi. În partea din spate, pentru o rezistență mai mare, va fi realizată o structură de lemn. Aceasta va fi decorată cu plante pentru ca amfiteatrul să fie bine integrat în ansamblul curții liceului. Conducerea liceului își asumă demersurile și costurile aferente privind autorizația construcției propuse.

Justificare

Elevii petrec majoritatea timpului în interior, iar lipsa unui spațiu dedicat activităților educative în aer liber limitează interacțiunea directă între colegi și natură. Amfiteatrul va fi un loc sigur, funcțional și atractiv pentru elevii din liceu răspunzând nevoii de învățare alternativă, relaxare și socializare. De asemenea, utilizările lui sunt potrivite pentru a acomoda și spectacolele trupelor de teatru, de debate ale liceului și eventualele activități din cadrul Festivalului Calderon, iar profesorii vor putea să-și țină orele în aer liber, folosindu-se de spațiul oferit de amfiteatru.

Valoare estimată și costuri principale

Valoarea aproximativă: 48.000 lei Principalele costuri sunt: materialele: lemn tratat de exterior, lemn pentru structura de bază, pamânt pentru plantele decorative – 30.000 lei, manopera pentru construcția în sine – 15.000 lei, alte cheltuieli pentru finisaje – 3.000 lei

Consultarea comunității

Am discutat si ne-am consultat cu colegii din celelalte clase. Aceștia ne-au susținut ideea și părerile despre socializarea de care avem nevoie.

Implicare ca inițiator

Noi ne vom implica în mod activ prin întreținerea spațiului verde din partea superioară a amfiteatrului și ne vom asigura că suprafața lemnului va fi mereu corespunzătoare, astfel încât structura să nu fie afectată de condițiile meteo variate.

Declinarea răspunderii

Conţinutul acestei propuneri de proiect nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Primăriei Municipiului Timișoara. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorului.

Comentarii

Este utilă această pagină?