Stema Timișoarei

Primăria
Timișoara

Amenajare zonă verde+canisită în intersecția Circumvalațiunii-Gheorghe Lazăr

Descriere

Observ tot mai multe persoane care utilizează perimetrul situat între parcarea supermarketului Kaufland și străzile Gh. Lazăr, respectiv Calea Circumvalațiunii, pentru diverse activități: Plimbarea câinilor, Jucatul de frisbee, sau, pur și simplu, efectuarea de plimbări cu copiii. Drept model orientativ, ar putea servi parcul existent actualmente la intersecția Calea Aradului-Calea Sever Bocu (Cimitirul Lipovei). Însă, acest parc propus nu cred că poate acomoda și un loc de joacă pentru copii, dar, dacă se găsește un spațiu propice, se poate realiza.

Justificare

Consider că este nevoie de o înverzire a acelei zone, aflată în mijlocul unei intersecții foarte aglomerate, și implicit, cauzatoare de poluare, o zonă de care cetățenii doar ar putea beneficia, având în vedere că, la momentul actual, este un teren arid, cu iarbă.

Valoare estimată și costuri principale

Drept elemente pentru implementarea acestui proiect, aș propune plantarea de copaci de dimensiuni medii, precum și alte plante perene, chiar gard viu. Propun realizarea unor alei din pietriș, precum în parcul realizat recent pe malul Begăi. De asemenea, propun amplasarea unor băncuțe, pentru cei care doresc să își ia un respiro de la cotidian, în această zonă. O zonă din acest perimetru ar trebui desigur dedicată prietenilor patrupezi, aceștia fiind vizitatorii cei mai frecvenți ai acestui areal. După cum am menționat anterior, scopul principal este de a obține o zonă verde, plăcută, în mijlocul unui cartier care suferă din cauza traficului, pe această arteră importantă, denumită Calea Circumvalațiunii. Costuri estimate: 200.000 lei NOTE: * Suma finală aprobată și detalierea costurilor vor putea suferi modificări în urma întocmirii documentației aferente implementării fiecărui proiect câștigător, conform legislației în vigoare. ** În cazul în care amplasarea proiectului și specificațiile acestuia vor suferi modificări semnificative față de propunerea inițială, în urma pașilor legali necesari pentru implementare și documentație tehnică detaliată, vom comunica aceste modificări și justificarea aferentă.

Consultarea comunității

Nu trece o zi fără să văd oameni utilizând acest perimetru, fie doar pentru a ieși la plimbare cu animalul de companie, fie pentru a juca un sport (frisbee, badminton), fiind o zonă întinsă, care se pretează la asemenea activități.

Implicare ca inițiator

Sunt deschis în a mă implica în implementarea proiectului, pe cât pot, deoarece, sunt doar un student, și nu cunosc prea multe despre astfel de investiții. Dar, doresc să ajut comunitatea, așa cum pot!

Documente

Declinarea răspunderii

Conţinutul acestei propuneri de proiect nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Primăriei Municipiului Timișoara. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorului.

Comentarii

25.06.2024 • Gheorghe Lazar

De acord. Acel spatiu este irosit azi.

29.06.2024 • Abel Aioanei

Foarte faină inițiativa! Acel spațiu chiar nu e deloc estetic, arată rău si e irosit acum. Niște copaci ar ajuta pentru umbra din stație dar si pentru peisajul general din zona.

30.06.2024 • Elena Tănase

O idee foarte buna pentru acea zona aglomerata!

01.07.2024 • Andrei Florin Popescu

O inițiativa foarte buna. De mult ma deranjat acel spațiu irosit.

23.08.2024 • Giuroiu Mihaela

O idee foarte inspirată. Asa am vazut și eu acel loc,amenajat pentru recreere,cu multa verdeata:pomi,flori,alei...umbră. Felicitări,pentru inițiativă!

23.08.2024 • Adriana Monica Muntean

O idee foarte buna! Daca oamenii deja folosesc spatiul verde care e destul de mare pentru plimbare si sport, atunci amenajarea mi se pare ceva normal, necesar, si un raspuns bun la cerințele oamenilor.

24.08.2024 • Patras Ramona

Foarte buna ideea! Spațiul este ideal pentru relaxare și dacă ar fi amenajat ar fi un beneficiu pentru cetățenii din zona.

05.09.2024 • GABRIEL-MUGUREL DRAGOMIR

Foarte bună ideea cu amenajarea unui spatiu verde! Mult sucees acestei initiative!

06.09.2024 • Adrian

Loc de joaca pentru copii / frisbee, badminton etc in zgomotul si poluarea din intersectie? Inchipuieti sa faci sport pe locul ala si sa respiri toate dpf off urile care trec prin zona.

07.09.2024 • Adrian Ianto

Domnule @Adrian, acesta este doar un proiect propus, care poate suferi schimbari in faza de implementare. Multumesc!

17.09.2024 • Serban Barlau

Votez, dar pentru niste arbori inalti care sa protejeze un loc de joaca pentru copiit. Daca aduceti toti cainii in zona asta se va umple din toate directiile de excremente. Cetatenii romani nu sunt in general interesati de spatiul public. Zona Ionel Perlea nu are niciun loc de joaca pentru copii. Este mai oportun sa faceti aici un loc de joaca ce va fi frecventat inclusiv de copii clientilor de la magazinele din zona.

17.09.2024 • Adrian Ianto

@Serban Barlau, va multumesc pentru comentariu! Sper ca in faza de implementare sa fie luate in considerare si sugestiile venite din partea diferitilor cetateni, locuitori ai zonei, deoarece sunt foarte bune! Legat de animalele de companie, eu tot asa vad un colt al acestei parcele dedicat pentru patrupezi, zona fiind una relativ incapatoare. Multumesc!!

19.09.2024 • Luiza c

Excelenta ideea, chiar recent când am trecut pe lângă acest spațiu ma gândeam ca lipsește o "mica oaza verde pt relxare"care ar ajuta zona din punct de vedere estetic,cel mai important al sănătății și reducerea poluării.

22.09.2024 • Emeric

Da, initiativa superba! Traind in zona, pot sa confirm ca este nevoie de spatiu verde in zona respectiva. Ar fi nevoie si de locul de joc. Parcul pentru prieteni patrupezi ar fi un extra. Multumesc!

Este utilă această pagină?