Descriere
Organizarea unui spatiu de joacă pentru copii si loc de recreere pentru vârstnici în zona Taborului unde este un spațiu mare neamenajat.
Justificare
In zonă nu există un parc pentru copii si locul propus reprezintă în prezent un focar de infecție și o zonă unde se aruncă tot felul de deșeuri .
Valoare estimată și costuri principale
Plantarea unor arbori specifici, organizarea locului de joacă prin mobilarea spatiului cu gamă largă de spații de joacă : teren de fotbal, tobogane, balansoare, cățărătoare etc. u Bugetul maxim de 300.000 lei ar acoperi cheltuielile și ar fi o investiție pentru întreaga comunitate . * NOTĂ: În cazul în care amplasarea proiectului și specificațiile acestuia vor suferi modificări față de propunerea inițială, în urma pașilor legali necesari pentru implementare și documentație tehnică detaliată, vom comunica public aceste modificări și justificarea aferentă. Suma finală aprobată și detalierea costurilor vor fi publicate după realizarea documentației aferente implementării fiecărui proiect câștigător, conform legislației în vigoare.
Consultarea comunității
La nivelul Parohiei Ortodoxe române Timișoara Blașcovici si a Parohiei Ortodoxe române Timișoara Ronat, de mult timp s-a dorit organizarea spațiului respectiv, aflat la granița dintre cele două parohii ortodoxe.
Implicare ca inițiator
Prin calitatea de preot paroh la Parohia Timișoara Blașcovici aș putea mobiliza comunitatea bisericii pentru susținerea acestui proiect .
Declinarea răspunderii
Conţinutul acestei propuneri de proiect nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Primăriei Municipiului Timișoara. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorului.
Actualizări
Parcul propus pe strada Taborului este inclus în proiectul de investiție publică care prevede realizarea a trei parcuri (scuaruri) în Municipiul Timișoara în următoarele locații: strada Taborului, Zefirului, Paul Constantinescu.
Pentru achiziția serviciilor de proiectare au fost alocate fonduri în bugetul de investiții pentru anul 2024. Lucrările se află în faza pregătirii documentației necesare achiziției serviciilor de proiectare (Caiet de Sarcini, Tema de proiectare). În paralel au fost identificate cărțile funciare, s-a solicitat Certificatul de Urbanism.