Descriere
Acoperișurile verzi sunt implementate de mulți ani în țările din vestul Europei. Acestea aduc o mulțime de beneficii atât din punct de vedere economic (scăderea consumului de încălzire cu gaz sau curent, atât iarna, cât și vara cu climatizarea) precum și prin faptul că aceste microclimate cresc suprafața verde a orașului. Propunem implementarea unui acoperiș verde pe clădirea în care își desfășoară activitatea Palatul Copiilor Timișoara (clădirea internatului 2 al Liceului Tehnologic ”Azur”). Implementarea acoperișului verde ar rezolva problema hidroizolației care este într-o stare precară și ar aduce o mulțime de beneficii în ce privește eficiența energetică, contribuind în același timp la îmbunătățirea actului educațional, prin amenajarea unei ”micro-stații” de cercetare pentru copiii care studiază la cercurile tehnico-aplicative (Horticultură, Protecția mediului, Ecologie, Etologie/Ornitologie) din cadrul Palatului Copiilor.
Justificare
Acoperișul verde ar veni în sprijinul copiilor cărora le-am da posibilitatea să aplice practic cunoștințele și abilitățile dobândite în cadrul activităților de la cercurile tehnico-aplicative din cadrul Palatului Copiilor, insuflându-le dragostea pentru natură și grija pentru protecția mediului. De asemenea, s-ar realiza eficiența energetică a clădirii prin reducerea cheltuielilor cu energia termică, cât și reabilitarea acoperișului imobilului.
Valoare estimată și costuri principale
400.000 TVA inclus Proiectul ar implica amenajarea unei suprafețe de aproximativ 500 mp. Soluția de acoperiș verde ar implica o serie de costuri: hidroizolație, stratificații (între 50-100 euro/mp, în funcție de tipul de vegetație - extensivă/intensivă), vegetație (30 euro/mp), împrejmuire pentru siguranță și protecție și acces din casa scării. La costurile de implementare (aproximativ 150 euro/mp), se adaugă costurile de expertizare și proiectare terasă circulabilă verde și acces la acoperiș (4500-8000 euro). Soluția de amenajare și dispunere/proporționare a vegetației intensive și extensive, precum și costul exact se vor stabili prin proiect și vor ține cont de suma maximă disponibilă (80000 euro). În cazul în care, amplasarea proiectului și specificațiile acestuia vor suferi modificări față de propunerea inițială în urma pașilor legali pentru implementare și a documentației tehnice detaliate vom comunica public aceste modificări și justificarea aferentă. Suma finală aprobată și detalierea costurilor vor fi publicate după realizarea documentației aferente implementării fiecărui proiect câștigător conform legislației în vigoare.
Consultarea comunității
Au fost consultați părinții copiilor care frecventează cursurile de la Palatul Copiilor Timișoara, dar și cadrele didactice care coordonează cercurile tehnico-aplicative în cauză.
Implicare ca inițiator
Doresc să mă implic în implementare acestui proiect în calitate de părinte și angajat al instituției.
Declinarea răspunderii
Conţinutul acestei propuneri de proiect nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Primăriei Municipiului Timișoara. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorului.